CIMBRUL – planta miraculoasă
Își
are originile pe țărmurile europene ale Mării Mediterane, dar creşte şi la noi.
Frunzele seamănă cu cele ale rozmarinului, iar florile sunt mici și au o
culoare albă sau roz-palid.
În
antichitate cimbrul se considera că este mai degrabă o plantă medicinală
extraordinară (pentru tratamentul spasmelor, herpesului, convulsiilor,
afecţiuni ale creierului, reducerea inflamaţiilor la nivelul ficatului,
combaterea epidemiilor de ciumă, holeră şi tuberculoză) decât o mirodenie. Era
numit și lămâioară, lămâiță sau iarba cucului și în bucătăria Evului Mediu era
deosebit de apreciat.
Planta
conţine uleiuri eterice/volatile (esenţiale), în compoziţia căruia se găsesc o
serie de acizi graşi, taninuri, substanţe amare, săruri minerale, mucilagii şi
flavonoizi.
Este
folosit pentru a da aromă mâncărurilor de legume (fasole, linte, roşii,
vinete), din carne (vită, porc, vânat sau pește), sarmalelor, chiftelelor, unor
murături etc. datorită gustului lui cald, uşor înţepător. Se
recoltează la începutul sezonului de înflorire şi se usucă cu grijă, ferite de
soare.
Se recomandă utilizarea lui în proporţie mai mare în sezonul rece la salate, sosuri, mâncăruri
etc.În medicina naturistă, infuzia de cimbru uscat este deosebit de eficace în
tratarea tusei rebele, bronşitei, astmului, pneumoniilor şi infecţiilor
respiratorii recidivante (mai ales uleiul) corzilor vocale, combaterea oboselii
cronice, stresului, insomniei, anemiei, apatiei, parazitozelor intestinale
(viermi intestinali şi giardia), tulburărilor digestive, enterocolitelor,
dischineziilor biliare, alcolemiei, sciaticii şi durerii reumatice.
Este
un antiseptic, antispastic şi un expectorant puternic. Combate majoritatea
microorganismelor şi bacteriilor dăunătoare organismului. Este folosit şi în
cosmetică (tonifierea părului şi igiena bucală).
Se
recomandă utilizarea cu moderaţie în timpul sarcinii şi alăptării, iar uleiul
doar sub supraveghere medicală.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu