MĂGHIRANUL – „incomparabilul”
Este
o plantă originară din estul Mediteranei, dar se cultivă şi în alte ţări
europene. Seamănă cu oregano, cu care este adesea confundat. Are aspect de tufă, cu frunze ovoide, cu aspect pufos, verde-cenuşiu iniţial, flori
gri sau alb-trandafirii, catifelate.
În
Evul Mediu era cunoscut în special ca plantă medicinală (de unde şi renumele).
Alte denumiri: maioran, mageran, sovârf. Se recoltează după ce se ridică roua, se pune
la uscat în strat subţire, în spaţii aerate şi umbroase. Se poate păstra şi
conservat în ulei de măsline.
Conţine
uleiuri esenţiale, minerale (fier, zinc, magneziu, potasiu fosfor etc.)
substanţe amare şi tanin care îi conferă mirosul puternic, uşor mentolat şi
gustul proaspăt, condimentat, uşor iute şi foarte aromat (note de pin cu
accente citrice), care-l recomandă mâncărurilor grase din păsări de curte şi
vânat, deoarece stimulează digestia.
Se
mai foloseşte, proaspăt sau uscat, alături de cimbru, busuioc, dafin etc. la
mâncărurile de legume fierte în abur, cu carne, gulaşuri, sosuri, ciorbe,
salate, preparate cu brânză, perişoare sau chiftele, legume coapte, în etapa
finală a gătirii, sau la prepararea mezelurilor şi murăturilor, ceaiurilor,
băuturilor răcoritoare.
Terapeutic
este utilizat astfel: sedativ (in caz de insomnii), tonic stomahic, carminativ,
antispastic, diuretic (litiaze renale, cistite), stimulează apetitul şi
lactaţia, combate balonările, stimulează digestia, astenia, contracturile
musculare, ticurile, stările nervoase; este relaxant, antidepresiv, antiseptic,
elimină toxinele din organism, combate răceala, stresul, insomniile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu