DECONSERVAREA
– VASELE NU SE FOLOSESC ÎNAINTE DE DECONSERVARE
Vasele
pentru gătit şi accesoriile sunt acoperite, la livrarea către client cu o
răşină specială pentru protecţia pe durata depozitării/transportului, motiv
pentru care
Se
face prin spălare cu apă fierbinte şi detergentul special al firmei Zepter,
care se poate achiziţiona de la shop-ul firmei/consultantul de vânzări şi cu
care, ulterior deconservării, se realizează periodic spălarea (recomandată
pentru păstrarea aspectului vaselor) sau întreţinerea lor.
În ambele situaţii nu se foloseşte decât
burete de vase, spălarea făcându-se astfel: interiorul vasului şi al capacului
dar şi fundul vasului (părţile nelucioase) se spală cu partea aspră a
buretelui, restul cu partea moale a acestuia.
Pentru
deconservare, pe vasul uscat se aplică în strat subţire detergentul, se lasă
2-3 minute, apoi se freacă vasul cu buretele, respectând instrucţiunea
anterioară. Se clăteşte cu apă fierbinte, se şterge vasul cu un prosop uscat şi
se repetă operaţia de 2-3 ori. Când pe burete nu mai rămâne stratul cenuşiu ce
rezultă la îndepărtarea răşinii, operaţia este terminată.
Dacă
aveţi dubii, se pune vasul pe cea mai mică sursă de căldură/flacără, umplut cu
apă la 2/3 din capacitate şi se urmăreşte culoarea apei atunci când vasul a
ajuns la temperatura corespunzătoare zonei verde a termocontrolului. Apa nu
trebuie să capete culoarea galbenă. În caz contrar se reia deconservarea.
SPĂLAREA
ŞI ÎNTREŢINEREA
În afara detergentului de mai sus, spălarea
se poate face şi cu alţi detergenţi lichizi sau cremă, având grijă ca ultimii
să aibă în suspensie particule foarte fine. În această situaţie se recomandă
pentru întreţinerea periodică utilizarea detergentului Cleaner.
Nu se freacă vasele
cu burete de sârmă, perii metalice, nisip etc., chiar dacă accidental
conţinutul se întăreşte/arde. Este suficient ca
vasele în această situaţie să fie lăsate la înmuiat cu apă călduţă şi crusta se
desprinde, spălarea decurgând apoi normal.
Atunci
când se spală accesorii de masă Zepter cu decor de aur, nu se freacă părţile
aurite cu partea aspră a buretelui şi nici nu se introduc aceste piese în
maşina de spălat vase.
Se
recomandă ca după spălare toate piesele de CrNi să fie şterse pentru a se evita
formarea petelor pe suprafaţa vasului şi menţinerea strălucirii iniţiale a
acestora. Nu se folosesc cloraţi, soluţii acide, bazice sau alte produse
corozive de curăţare.
Dacă
în timp, datorită impurităţilor din apă (apă cu conţinut mare de calcar) se
formează pete acestea se îndepărtează uşor prin adăugarea în apa de spălare a
1-2 linguri oţet. Pentru interiorul vasului se lasă soluţia să acţioneze 15-20
minute.
ÎNCĂRCAREA
VASELOR CU ALIMENTE
Pentru
o gătire corectă, uşoară şi economică, capacitatea maximă de încărcare trebuie
respectată întotdeauna, respectiv:
© minim
1/3 din volumul vasului;
© maxim
2/3 din volumul vasului (până în dreptul mânerelor)
AŞEZAREA VASELOR PE FLACĂRĂ:
·
sursa de
căldură/flacăra să nu fie mai mare decât baza vasului;
·
intensitatea sursei
de căldură să fie cât mai mică – nu se recomandă gătirea la foc puternic pentru
a se evita distrugerea hranei;
·
poziţionarea mai
multor surse de căldură (vase pe ochiuri) să se facă astfel încât mânerele să
nu intre în zona radiantă a sursei vecine – pentru a nu se încinge.
Dacă
se preîncălzește un vas mai înalt pentru frigerea cărnii pentru o ciorbă sau
fel principal trebuie avut în vedere că, datorită înălţimii acestuia, mai mare
decât a vaselor de frigere/grătarelor, temperatura indicată de termocontrol va
fi mai ridicată decât în cazul unui vas de frigere şi există posibilitatea
supraîncingerii vasului. De aceea, mai ales la început, până căpătaţi
experienţă în utilizarea vaselor, este
bine să se facă testul picăturii de apă.
Vasele
Zepter pot fi folosite pentru gătire cu apă (când este necesar), dar în primul
rând fără apă şi frigere
fără grăsimi, mereu
la temperaturi mai
scăzute, pentru a păstra proprietăţile nutritive, biologice şi
organoleptice ale hranei.
Acest
lucru este posibil datorită construcţiei, tehnologiei şi materialelor speciale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu