Peşte la grătar
Se recomandă ca peştele să fie proaspăt,
dezosat şi nu foarte gros. Peştele decongelat se poate fărâma, mai ales dacă nu
a fost păstrat la rece în mod corespunzător (dezgheţat şi recongelat). Peştele
proaspăt şi congelat de Dvs. se dezgheaţă treptat, la temperatura camerei.
Dacă aveţi suficient timp, presăraţi pe peşte
mirodenii şi lăsaţi la rece 2 – 3 ore.
Bucăţile de peşte se zvântă bine de apă, se
unge pe toate părţile cu ulei şi se aşează pe grătarul pregătit pentru frigere
(jumătatea zonei vezi). Imediat cum sfârâie, se întoarce pe cealaltă parte, se
pune capacul şi se opreşte focul. Peştele iese semiînăbuşit, dar cu foarte
puţină grăsime absorbită.
Dacă peştele este foarte
slab se recomadă aşezarea lui pe hârtie de copt chiar neunsă. Este ideal pentru
diete când grăsimile sunt interzise. O altă variantă este împăturirea în hârtie
de copt.
În ambele situaţii grătarul se pregăteşte ca
pentru friptură, apoi fie se aşează hârtia şi peştele uns sau nu cu ulei, fie
se aşează bucăţile împăturite în hârtie. Se presează uşor, să se aşeze pe
fundul vasului, se pune capacul, apoi după 2-3 minute se întoarce pe partea
cealaltă. Se acoperă iar şi se monitorizează starea de frigere.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu