Carticica de bucate a Marianei

OREGANO

Planta este răspândită în toată Europa, Asia de vest şi Orientul Mijlociu.

Cel sălbatic, cunoscut la noi încă de pe vremea dacilor, era folosit atât ca plantă medicinală (sifilis, bubă neagră) cât şi pentru prepararea vopselurilor şi ca dezinfectant. La noi se mai numeşte şi busuioc de pădure.

Are o aromă complexă, uşor amăruie, pregnantă, uşor picantă.

De la oregano se folosesc de regulă frunzele, culese dimineaţa devreme, la început de septembrie şi uscate, întrucât concentrează mai bine aroma, care se păstrează în vase închise ermetic.

Rămurelele se usucă în strat subţire, se întorc de 2-3 ori pe zi, pentru a nu se înnegri şi a nu-şi pierde constituenţii benefici. Conţine ulei esenţial tanin (incluzând timolul), substanţe amare, flavonoide, substanţe minerale.    

Se foloseşte atât la gătit (mâncăruri, supe/ciorbe) cât şi la salate, fripturi, ostropel, peşte, paste, soteuri de legume (broccoli, varză, morcovi, cartofi, linte, roşii, dovlecei) când se adaugă spre sfârșitul gătirii, brânzeturi, fermentarea băuturilor, murături, aromatizarea uleiurilor pentru salate sau a untului pentru rasolul de peşte sau fructele de mare.

Se combină armonios cu: busuioc, dafin, piper, chimen, ienupăr, lămâie, usturoi, boia, ceapă, măsline, capere, verdeţuri.

Are proprietăţi terapeutice: antiseptice pentru răni diverse, infecţii digestive şi respiratorii, stări febrile, boli ale stomacului, ficatului şi splinei, îmbunătăţeşte digestia, scade balonarea, luptă contra paraziţilor intestinali, afecţiuni genitale (fibrom uterin, chisturi ovariene, leucoree, anexite, blenoragie, sifilis, cancer uterin).

Are efect antispastic, de stimulare tonică generală şi sedativ şi se poate utiliza şi în afecţiuni dermatologice, ale urechii şi pentru a combate mătreaţa.

Uleiul este benefic pentru combaterea gingivitei sau respiraţiei neplăcute, coşurilor, acneei şi punctelor negre şi ca dezinfectant natural.